Seriale (documentar): Explained

A trecut ceva timp de când v-am recomandat un serial și am ceva nou pentru voi: Explained. Îl găsiți pe Netflix și este, de fapt, o serie de mini documentare (cred?) de câte 20 de minute.

În general, am o problemă cu documentarele, pentru că oricât de bine ar explica sau ar trata un subiect, tind să încline balanța spre o concluzie (de exemplu, What the health?, avea fracturi mari de logică în unele momente și omitea o tonă de detalii pentru a le ieși lor concluzia).

Tocmai de aceea îmi place și vă recomand Explained. Tratează foarte pe scurt diferite teme și explică simplu și pe înțelesul tuturor despre ce este vorba. Temele variază de la iarbă (aici explică despre substanțele active din iarbă și istoria acestui drog), la monogamie (oferă puțin context istoric, se fac niște paralele cu alte mamifere și se explică puțin dpdv psihologic) și inclusiv teme precum sporturi electronice, criptomonede sau modificarea genetică.

Noi ne-am făcut un obicei din a vedea măcar 2-3 episoade pe săptămână.