Prioritățile unei țări

Știți momentul ăla când citiți o știre despre cum în România s-a introdus ceva (lege, măsură, amendă, etc.) de mega bun simț și imediat apare un primitiv care zice “da, bă, că de asta avea nevoie România acum!” pe un ton sarcastic și apoi îți înșiruie o listă lungă de chestii ce trebuiau făcute întâi (de obicei e vorba de salarii, sănătate, școli, subiecte de astea mainstream).

Pentru că prostul atât înțelege. El crede că toți, dar absolut toți oamenii din administrația unei țări (Președinție, Ministere, Guvern, Parlament, Senat, Consilii județene, Primării, etc.) stau ei frumos la o masă și votează toți de comun acord o listă cu 10 porunci. Pardon, priorități, că de porunci s-a ocupat bărbosul acum 2000 de ani, le-a trimis prin FanCurier lui Moise. Nu Guran, că ăla s-a dat cu politica.

Dar cum ar fi oare să fie chiar așa? Să cadă toți de acord înainte să se întâmple o chestie? Credeți că, oricât de neamț ar fi neamțul, chiar și Germania ar mai reuși să introducă vreo lege în ritmul ăsta?! Nu, frate, de aia există separare în stat, de aia fiecare instituție își vede de treaba ei. De aia putem avea buletin cu cip (salut, BOR! prevăd niște glume cu 666 legate de acest microcip), înainte să avem toalete în toate școlile de la sat. De aia se poate elimina o cerere-tip inutilă, înainte să avem autostradă din Iași la Budapesta. Ați prins voi ideea.

Evident, ar fi frumos să avem autostrăzi, spitale și școli și apoi să ne scărpinăm la urechea stângă cu mâna dreaptă și să ne întrebăm ce mai facem, dar nu așa merg lucrurile și este foarte bine așa!