Prima zi fără Liviu Dragnea

A fost o zi superbă. M-am trezit la 6AM, am servit micul dejun și, când să savurez freshul de portocale, am început să simt un disconfort fonic. Dar știți disconfortul ăla plăcut? Când te deranjează zgomotul dar știi că o să fie bine, că se construiește ceva? Dimineață duduiau excavatoarele și buldozerele de la cum refăceau infrastructura României. Începuseră lucrul la autostrăzile dinspre Moldova spre Ardeal și cea spre București. Se lucra și la aeroport. Intens. Și am citit că RyanAir, Lufthansa și alte companii se bat să vină aici. Aici, la noi, la Iași.

Am făcut un duș și am plecat spre serviciu. Am făcut cu 2 minute mai puțin decât de obicei. Dar a fost superb. Nu am mai stat 5 minute să mă lase cineva să ies. Instant, cum am semnalizat, mașinile care mergeau încet, în coloană, m-au lăsat și pe mine să intru. Metoda fermoarului, cum fac englezii. I-am lăsat și eu pe alții la rândul meu și am ajuns la serviciu bine dispus și cu zâmbetul pe buze.

La cafea, un coleg povestea cât de repede și-a făcut pașaportul și cum nu a completat nicio hârtie. Domnul de la informații, foarte amabil, l-a ghidat spre camera unde se întocmea toată procedura și în 10 minute avea programare peste 2 săptămâni, să ridice pașaportul.

Managerul meu ne povestea cum soția lui tocmai a născut și asistentele îi trimit poze pe Whatsapp și îl felicită ce copil frumos are. Oricum, poate intra și pe site-ul spitalului și doar cu CNP-ul se poate loga să vadă ce vizite s-au bifat la soția sa și tot istoricul dosarului.

Ăștia puteam fi noi, românii, dar arestarea lui Liviu Dragnea nu schimbă nimic. Nu ne schimbă pe noi. Degeaba ne bucurăm și ne batem pe umeri și ieșim să bem în stradă, dacă mâine vom fi la fel. Schimbarea pleacă de la noi. Dar despre asta, o să scriu când voi fi nervos. Momentan, sunt doar supărat.