Mai puțin plastic

Acum ceva săptămâni circula pe Facebook o știre, cum că UE va interzice începând cu 2021 folosirea produselor de unică folosință din plastic. Și ce bucuroasă mai era lumea când dădea share la acel articol. Și nu că nu mă încântă o asemenea lege, dar faptul că te bucuri pe Facebook de o măsură pe care o iau alții în locul tău, nu e la fel de productiv ca o măsură ce o iei singur!

Și aici voiam să ajung cu acest articol: ce ați făcut voi pentru a reduce consumul de plastic? 

Nu încerc să scot ochii nimănui, dar chiar sunt curios. Pentru că eu nu am găsit multe soluții, dar:

  • am renunțat la a mai cumpăra pungi de plastic de la market (folosesc o plasă din bumbac)
    • *o să zic mai jos ceva despre pungile din plastic biodegradabil
  • când comand mâncare sau când cumpăr to-go, menționez de fiecare dată să nu îmi mai dea tacâmuri de unică folosință, pentru că mereu mănânc într-un loc unde am tacâmuri de metal

Poate mai fac și altele de care nu îmi amintesc acum, dar în general este foarte greu chiar să faci ceva. De exemplu, cu ce putem înlocui sticlele de plastic de apă?

Și mai am o nemulțumire legată de acest război anti-plastic. Deodată apar marile corporații cu măsuri anti-plastic și vezi-doamne ce le pasă lor de mediu. Și majoritatea nu o fac decât pentru câștiga capital de imagine și atât. Realist vorbind, nu vor face niciun pas major în această direcție până nu va fi vorba de vreo lege strictă sau de vreo amendă zdravănă.

Pe de altă parte, să știți că pe plajă, mucurile de țigară reprezintă un procent mai mare din deșeuri decât obiectele din plastic (sursa). Cum ziceam, voi ce faceți ca să reduceți consumul de plastic?

*Legat de pungile de plastic biodegradabile, citiți acest articol. Concluzia: we’re fucked, either way.