Cum e să fii disprețuit?

Nu ai simțit cu adevărat disprețul până nu ai mers la ceasornicar să schimbi bateria la un ceas. Sau la un papucar să îți repare o pereche de papuci.

La papucar nu am mai fost de mult dar, țin minte de când eram mai mic, că mereu avea un dispreț aparte. De aceea voi dedica acest articol ceasornicarilor. Că la ei merg mai des.

Am crezut că e o problemă singulară și doar cel la care merg des e așa. Dar nu, am întrebat prietenii și am fost și eu la alții și e la fel situația.

Deci, despre ce dispreț vorbesc? Despre fața aia inconfundabilă pe care o face când mergi la el să schimbi o baterie sau să strâmteze brățara unui ceas. Și nu faptul că face aceste acțiuni îl deranjează. Ci ceasul.

Eu nu sunt așa avut. Am vreo 10 ceasuri dar, toate cumpărate pentru că arătau bine, în buget 100-200 lei. CASIO și Timex, ceva de genul. Un G-Shock primit cadou și un Kenneth Cole luat din state costă mai mult, dar cu ele nu am ajuns la ceasornicar.

În fine, eu când merg cu ceasurile mele se uită cu milă la mine.

Bă băiatule, dar Alexandra are vreo 2 ceasuri mai scumpe (adică 500-1000 lei) de pe la Michael Kors sau Fossil. Deci când vede ceasornicarul ceasurile alea, o ia efectiv razna. Ca un mecanic oripilat de atâta electronică pe ultimul model de Mercedes. Ca Olivia Steer la vaccin. Ați înțeles ideea. Nu zice nimic, dar citești în ochii lui cum moare puțin.

Și tot puțin mor și eu când sunt privit cu atâta dispreț.