Merită vizitată Veneția?

TL;dr da, merită, dar nu aș investi un buget prea mare


Booking.com

Este mijloc de septembrie și în Veneția temperatura e undeva la vreo 28 de grade și umiditatea destul de sus, asta însemnând că e destul de obositor să mergi o zi întreagă pe jos pe aici. Cred că prin octombrie e și mai bine de vizitat.

Veneția este un oraș frumos, plin de cultură și oriunde te uiți vezi un loc pozabil. Canalele fac toată treaba, gondolele sunt un bonus. Încă este foarte aglomerat și acum și am observat mulți hoți de buzunare în zonele aglomerate. Nu sunt mirosuri dubioase prin oraș, contrar celor auzite de mine.

O plimbare pentru un cuplu cu o gondolă fără motor costă 80 de euro și durează cam 30 de minute.

La capitolul mâncare, este plin de țepe turistice. Sunt sigur că sunt și restaurante bune, cu prețuri pe măsură, dar overall este plin de țepe la tot pasul.

Personal, recomand cazare în Treviso. Faci 27 de minute cu trenul până în Veneția și costă 3.5 euro. Cred că diferențele de preț justifică să mergi o oră cu trenul dus-întors.

Tot în Treviso ai mai multe variante de mâncat bine și la prețuri decente. Plus merge și vizitat orășelul măcar jumătate de zi.

Nu zic ce locuri merită vizitate, am vrut doar să adaug câteva lămuriri legate de buget / mâncare / transport.